Directorii fantomă ai Argeșului Am o veste bună și alta proastă pentru această ediție. Vestea bună ar fi că, în curând, s-ar putea să scăpăm de circa 14 bucăți de directori de instituții puși în funcții de PDL, în mare majoritate prin racolare de la colț de stradă, după grosimea pungii. Vestea proastă ar fi că, de câteva săptămâni bune, Argeșul, laolaltă cu celelalte județe, deci cu întreaga patrie, se află în cel mai caraghios vid de putere de la revoluție încoace. Avem mare noroc că băieții care regizează filme cu proști n-au dibuit încă ce se petrece în România, ca să râdă toată planeta de noi, la ce hal de guvernare „europeană” am ajuns. Camera de râs, nu alta. Poate nu știați, dar încă de la finele anului trecut, s-a declarat neconstituțională Ordonanța nr 105/6 octombrie 2009 a Guvernului Boc, în baza căreia au fost numiți în funcții de execuție actualii directori PDL ai instituțiilor publice din județ (și din țară). Adică toți cei pe care îi întâlniți astăzi prin birouri, dacă vă primesc, pe care îi urmăriți la televizor că fac conferințe de presă, ori pe care îi vedeți uneori mergând grăbiți la instruirile de partid, ori la Prefectură. Fără excepție, sunt în pom și le-a dispărut și craca de sub picioare, pentru că actul normativ prin care au fost numiți în funcții este declarat neconstituțional. Cu alte cuvinte, conduc instituțiile fără permis. Dar nu-i amendează nimeni. Dispărând Ordonanța de care vorbeam, a rămas în vigoare vechea lege privind statutul funcționarilor publici, în baza căreia au activat foștii directori de până la apariția Ordonanței cu pricina. Care foști directori, dacă ar avea sânge în instalație, cum spune o expresie aflată la modă, s-ar putea duce frumușel în fostele birouri, să-i dea pe ușă afară pe actualii ocupanți și să-și reia atribuțiile de șefi. N-o face însă nimeni, fie din teamă, fie pentru a nu accentua circul instituționalizat în care se complace actuala guvernare. Sunt, într-adevăr, câțiva actuali directori PDL care își pot menține funcția și după fosta lege. Cei care au deja statut de funcționari publici, vechimea necesară și celelalte cerințe îndeplinite. Dar sunt, cum spuneam, vreo 14 directori executivi și adjuncți, dacă n-or fi chiar mai mulți, care efectiv nu mai au ce căuta în posturile pe care le dețin, întrucât numirea lor este neconstituțională. Ei ocupă practic abuziv funcțiile, dar nimeni nu le dă plecarea. Ba mai mult, continuă să semneze documente, să ia decizii, să organizeze licitații, etc. Inutil să mai spun că toate aceste lucruri devin nule de drept și pot fi sancționate pe loc în instanță, dacă cineva s-ar simți lezat de efectele deciziilor directorilor fantomă. O să dau și câteva exemple de astfel de directori care n-ar mai avea ce să caute în posturile pe care le dețin, câtă vreme au fost numiți neconstituțional: Ștefan Ciocănel de la Casa Asigurărilor de Sănătate, Adrian Moisescu de la Direcția Apelor Argeș- Vedea, Ionel Vișinescu de la Autoritatea Sanitar- Veterinară, Valeriu Tudor de la Inspecția Cazanelor, adjuncta Casei de Pensii, Lavinia Rizescu Libertatu, Bogdan Badea de la Direcția de Tineret, ori Ioan Predica de la Îmbunătățiri Funciare. Și lista poate continua, că sunt o droaie de instituții și doar PDL-ul are evidența clară a celor aflați în culpă. Cifra de 14 provine tot din interiorul PDL, unde cică Boureanu a luat în discuție săptămâna trecută acest subiect, dornic să vadă cine a marcat banul, dar trebuie să plece și cine va marca banul, ca să devină director după modificarea legii. Doamne, ce-ar mai râde unii, dacă ar ști cum decurge „Guvernarea pinguinului” în România. Pentru noi, însă, cetățenii de rând, ea este de plâns.
Mihai BĂDESCU
|